marți, aprilie 06, 2010

Ultimele cuvinte...


Am coborat din masina … Era rece… Am intrat in restaurant. El era acolo. M-am asezat si mi-am dat jos esarfa care imi acoperea umerii. M-a privit atent si i-a facut semn chelnerului. A cerut o sticla de vin rosu. M-a mai privit inca o data. Era un amestec de neputinta si durere in privirea lui.

-Esti frumoasa. Mai frumoasa ca oricand.Pielea ta,zambetul,parul,gesturile,totul capteaza lumina si o rasfrange cu gratie.

Am dat din umeri.

-Asa ma vezi tu.

A tacut.

De altfel,toata aceasta frumusete,aceasta gratie nu erau intamplatoare. Stiam prea bine ce faceam in seara aceea: ma faceam de neuitat. Imi luam ramas-bun.Chiar si pielea mea era mai catifelata.Ochii mei aveau o stralucire aparte.Era o generozitate din partea mea sau o cruzime? Amandoua,cred… Amandoua…

Si in noaptea aceea,dupa mangaieri si gemete,i-am pus o intrebare.O ultima intrebare. La trecut…

-Nu crezi ca ne potriveam?

Nu a fost o intrebare prea stralucitoare…

-Ba da…ne potriveam si …inca ne potrivim…

Nu a mai continuat,nu isi gasea cuvintele.

-Eu cred ca ne potriveam… Imi placea sa fiu cu tine pentru ca nu ma plictiseam niciodata. Nici cand nu ne vorbeam,nici cand nu ne atingeam,nici cand nu eram in aceeasi incapere,nu ma plictiseam. Nici cand vorbeam cu orele la telefon. Nu ma plictiseam niciodata. Aveam incredere in tine,in gandurile tale. Intelegi? Tot ce vedeam si tot ce nu vedeam la tine imi placea. Totusi,iti cunosteam defectele.Chiar si demonii nostri se potriveau. Aveam impresia ca defectele tale se potrivesc cu calitatile mele. Nu ne temeam de aceleasi lucruri. Aveam nevoie de privirea ta sa ma simt … speciala…si protejata…

- Tu esti speciala oricum… fara mine esti si mai speciala… zambetul tau liber,pe care il afisezi il face confuz chiar si pe cel mai puternic baiat.

-Ma gandesc uneori ca nu ai fost destul de tare sa ma tii langa tine si destul de inteligent ca sa ma lasi sa o iau din loc…si sa ma intorc…

-Alina de ce imi spui toate astea?

-Vroiam sa o stii.

-De ce acum?

-Nu stiu… Nu vroiam sa tin cuvintele astea pentru mine,puteam sa le scriu,dar vroiam sa ti le spun intai,nu stiu daca le voi mai scrie…sunt de neinteles

-Dar de ce imi spui asta acum?

-Pentru ca nu ti-ai dat seama de sansa pe care am avut-o…

Era trist,confuz,neputincios,rastignit. Stia ca este tarziu,prea tarziu.

-Acum trebuie sa plec. Sunt atat de obosita… Daca ai sti cat sunt de obosita. Eu…eu nu mai pot…

S-a ridicat si m-a prins de mana.

-Vreau sa ma lasi sa plec,trebuie sa ma lasi…

-Ai pe altcineva?

Doamne,eu ma chinui sa iti explic aici si tu ma intrebi daca am pe altcineva. Tipic TU! Am dreptate. Nu are rost sa imi petrec viata asteptandu-te,asteptand sa te schimbi. Trebuia sa aud cuvintele astea,

Mi-a dat drumul. Am plecat. Raspunsul meu mut a ramas in urma.

Acum s-a sfarsit.Am intors foaia. Toata suferinta asta nu are rost. Am dreptul sa fiu fericita. Si voi fi. Trebuie doar sa am rabdare.

Nu voi mai scrie despre tine. Am epuizat toate cuvintele



E doar o fictiune, modul meu de a ma desparti de el. Insa totul a fost diferit,opus chiar. El s-a despartit de mine,printr-un mesaj banal trimis in noaptea de inviere.

Niciun comentariu: