luni, octombrie 19, 2009

Zambetul


Si vrei sa-l chemi..dar-ti spune "Stai!",si-l astepti sa apara...si-un gand apare,zambetul il saluta in treacat iar chipul in pas cu el...dar se teme si dispare...Ganduri negre ce-l gonesc,de ce oare?! E atat de bine cand apare,totu-i mai perfect se pare... Cere-mi orice,doar cu al meu timp si chip sa stai...ce bine era cand o raza de lumina-mi dadeai,cand fata-mi radia.Tu nu stii cum e sa-i ceri timpul sa repete acele clipe,cand te chemam si nu apareai,intunericul sa mi-l alungi cu a ta sclipire. Suflet otravit de ganduri cu venim...si le rog sa plece,respir greu...si pe rand le simt cum dispar,acum e momentul meu.Si-acum timpul trece mai incet,cand tu adormi pe buze.Acum otrava moare,el,zambetul,nu doare. E frumos sa-ti inveti sufletul sa straluceasca...e acolo,pe cei rai sa-i goneasca...suntem doar noi,noi doi...care noi?! tu,eu,el... Si-l chemi,zambetul spune "Stai!",trag adanc aer in piept si-apare...iar de acum,zambetul pare sa ma placa...
Si-ti intind capcana unui zambet,un truc subtil sa-ti sarut buzele...

Un comentariu:

Andea spunea...

;;) fuain:)

dap..asa e. ne-am calculat-o!:))